sâmbătă, 7 mai 2011

Broșa Abigail

Broșa asta am făcut-o întro zi în care am fost leneșă, adică nu aveam chef să învăț, nici să mai scriu la lucrarea de licență, nici să mă uit la TV, etc. Probabil că ar fi trebui s-o numesc „Lazy Day”, dar, când mă uit la ea, nu asta îmi inspiră. Mai ales că mă simt așa bine când croșetez câte ceva. Așa că am ales numele evreiesc Abigail, care înseamnă „izvor de bucurie” și mi se pare de o mie de ori mai potrivit.


Broșa este croșetată din fir de bumbac mercerizat. Diametrul total este de aproximativ 8,5 cm. Culorile sunt roșu, portocaliu, galben și alb, dar poate exista o diferență între ce se vede în poză și obiect din cauza setărilor aparatului foto sau ale monitorului. Acul este cusut separat pentru a putea fi îndepărtat când e necesară curățarea broșei. Spălarea se face la maximum 40 grade Celsius, iar uscarea pe o suprafață orizontală, într-un loc aerisit.
O zi FAINă!